Fotografi ieşeni, la Mănăstirea Hadâmbu

Clubul Fotografilor Iaşi a organizat duminică, 7 august 2016, o tură foto la Mănăstirea Hadâmbu, prilejuită de Taina Sfântului Maslu, oficiată de PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. Au fost prezenţi următorii membri ai clubului: Nicu Apostu, Mirela Grosu, Constantin Ciofu, Marius Balan, Cristian Vidraşcu, Gheorghiţă Nemţanu şi Raluca Damian. Fotografii ieşeni au surprins cu aparatele de fotografiat momente inedite din timpul slujbei, oficiată în incinta bisericii vechi a aşezării monahale. Ajutaţi de lumină şi de multă inspiraţie, membrii clubului prezenţi la această tură au încercat să imortalizeze momente din cadrul slujbei, dar şi atmosfera deosebită creată de prezenţa la slujbă a ierarhului de la Iaşi. Pentru realizarea fotografiilor ne-am bucurat de acordul părintelui stareţ Nicodim Gheorghiţă, care ne-a invitat la agapa frăţească prilejuită de acest moment. Apusul de soare (al treilea din această săptămână surprins în cadrul turelor foto) a fost fotografiat de pe casa socială a mănăstirii, aflată în construcţie. Mulţumesc colegilor care au reuşit să participe la această tură fotografică şi la celelalte întâlniri din săptămâna 1-7 august 2016. (Constantin Ciofu, coordonatorul Clubului Fotografilor Iaşi, iniţiatorul turei foto) 
 

Tură foto la Mănăstirea Cetăţuia

Clubul Fotografilor Iaşi a organizat joi, 4 august 2016, o tură foto la Mănăstirea Cetăţuia din Iaşi. Aceasta a avut loc prin bunăvoinţa părintelui Arsenie, stareţul Mănăstirii Cetăţuia, căruia îi mulţumim. Au fost prezenţi următorii membri ai Clubului Fotografilor Iaşi: Vlad Colotilă, Cristina Zaharia, Larisa Maxim, Odetta Carneci, Constantin Ciofu, Mirela Grosu şi Cristian Vidraşcu. Echipei noastre s-a mai alăturat Ovidiu Chişcaru şi un alt pasionat de fotografie. Un text mai amplu din această tură foto va pregăti Cristian Vidraşcu. (Constantin Ciofu, coordonatorul Clubului Fotografilor Iaşi, iniţiatorul turei foto)

Tură foto în Turnul Golia

Clubul Fotografilor Iaşi a organizat miercuri, 3 august 2016, o tură foto pe Turnul Golia din Iaşi, prin amabilitatea doamnei Carmen Chiorcea, directorul Asociaţiei „Centrul de Promovare Turistică“ Iaşi. Au fost prezenţi următorii membri ai clubului: Melania Cuchi, Ioan Darie, Radu Stoica, Khaled Matar, Nicu Apostu, Romică Horhotă, Larisa Maxim, Mirela Grosu, Ghenadie Cebanu, Vlad Colotilă, Cristian Vidraşcu şi Constantin Ciofu. De asemenea, a participat şi Bogdan Burlacu, membru aspirant al clubului. Alături de noi a fost şi Dan Mititelu, referent în cadrul Casei de Cultură „Mihai Ursachi”, căruia îi mulţumim şi îl mai aşteptăm alături de noi. A fost surprins apusul de soare, în acelaşi timp fiind realizate fotografii din viaţa citadină a oraşului nostru. Seara s-a încheiat la o limonadă pe terasa Cafenelei „Acaju”, unde am discutat în mare parte despre fotografie. Un text mai amplu de la această tură foto va fi redactat pentru siteul clubului de Khaled Matar. (Constantin Ciofu, coordonatorul Clubului Fotografilor Iaşi, iniţiatorul turei fotografice)

Trei prezentări la cea de-a 155-a întrevedere a Clubului Fotografilor Iaşi

La Casa de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi a avut loc marţi, 2 august 2016, cea de-a 155-a întrevedere a Clubului Fotografilor Iaşi. Evenimentul s-a desfăşurat în Sala “Diotima” a instituţiei, în prezenţa a peste 40 de pasionaţi de fotografie. Sumarul a cuprins următoarele subiecte: „Din istoria fotografiei germane: Heinrich Hoffmann”, prezentare de Nicu Apostu, „Din istoria fotografiei franceze: Henri Cartier-Bresson”, prezentare de Gheorghiţă Nemţanu, şi Tabăra foto: „Căutându-l pe Eminescu”, reportaj de Constantin Ciofu. Despre Heinrich Hoffmann probabil nu au auzit foarte mulţi oameni, acesta fiind fotograful oficial al lui Adolf Hitler vreme de 25 de ani. Prezentarea lui Nicu Apostu a fost urmărită cu mult interes de cei prezenţi, aceasta încheindu-se cu un slide ce a cuprins imagini cu fostul dictator al Germaniei naziste şi nu numai. Gheorghiţă Nemţanu a adus în atenţia publicului un fotograf francez, destul de cunoscut, Henri Cartier-Bresson, prezentând câteva imagini realizate de acesta chiar şi în România. De asemenea, a fost difuzat un interviu video cu marele fotograf ce a murit fix acum 12 ani, într-o zi de 3 august. Ideea lui Gheorghiţă Nemţanu de a-l prezenta pe fotograful francez i-a venit după ce a parcurs cursul „O iniţiere în fotografie” cu Dan Mititelu. A urmat un reportaj din tura foto „Căutându-l pe Eminescu”, organizată la Memorialul Ipoteşti în perioada 14-17 iulie 2016, ce l-a avut invitat special pe artistul fotograf Andrei Baciu. Întrevederea publică a fost urmată de o mică întâlnire privată a membrilor clubului. În cadrul acestei întâlniri, Odetta Marilena Cârneci Andarache şi Gheorghiţă Nemţanu au prezentat câte 30 de fotografii din portofoliile proprii pentru a se alătura astfel echipei Clubului Fotografilor Iaşi. Membrii Clubului Fotografilor Iaşi au discutat pe seama fotografiilor prezentate şi au făcut unele aprecieri şi recomandări.
Mulţumim Casei de Cultură „Mihai Ursachi” pentru găzduirea evenimentului, precum şi celor care au fost prezenţi la întrevedere.
Următoarea întrevedere publică a Clubului Fotografilor Iaşi va avea loc pe 6 septembrie 2016.
Text realizat de Constantin Ciofu, coordonatorul Clubului Fotografilor Iaşi