A venit din nou Crăciunul!

La mulți ani tuturor!

Ne aflăm într-o perioadă frumoasă ce gravitează în jurul Naşterii Mântuitorului Hristos. Sau cel puţin ar trebui să ne raportăm doar la naştearea Celui ce a adus lumii întregi posibilitatea mântuirii. Câţi dintre noi suntem conştienţi de acest mare Dar pe care Dumnezeu L-a făcut lumii întregi? Câţi dintre noi caută să afle şi să înţeleagă ce s-a schimbat în lumea aceasta odată cu venirea lui Mesia? În vremurile de demult, oamenii nu aveau acces la educaţie şi la informaţie, dar cu toate acestea parcă era mai multă credinţă. Era mai multă credinţă, dar şi tradiţie. Oamenii simpli duceau o viaţă sfântă pentru că iubeau credinţa ortodoxă şi tradiţiile, iar o moştenire de mare preţ era educaţia. Revenind în zilele noastre, avem senzaţia că trăim într-o lumea a discrepanţelor. Am ajuns să serbăm doar două din cele trei zile de Crăciun pentru că foarte mulţi oameni se întorc la serviciu. Pe lângă asta, mă gândesc câţi oameni în toate zilele de sărbătoare stau în casele lor serbând Naşterea Domnului doar bucurându-se la brad şi mâncând bucate alese. Există oameni cărora le place să serbeze Crăciunul dar în inima lor nu există Dumnezeu. Oare este suficient să petrecem zilele închinate Naşterii Domnului „bucurându-ne” doar de cele trecătoare? Cei ce aleg ca în aceste zile să serbeze mai întâi prin rugăciune nu îi pot înţelege pe cei ce stau acasă să păzească bradul sau să-i omenească pe musafiri. Este posibil ca cei ce nu cinstesc Naşterea Domnului în biserică să nu-i înţeleagă pe oamenii care merg să primească harul lui Dumnezeu în cadrul Sfintei Liturghii. Este de neconceput ca în zilele de Crăciun, la momentul liturgic, un creştin ortodox să fie în alt loc decât în biserică. Dacă Mântuitorul Hristos nu s-ar fi născut, nu am fi avut nici Crăciun, nici Paşti, nici sărbătoare, nici Sfinte Taine, s.a. Multe daruri şi mult har ne-a oferit Dumnezeu de-a lungul timpului. Fără acestea, viaţa noastră nu ar fi fost la fel. Să preţuim darurile Creatorului mai mult decât orice lucru trecător din această lume. Să-i oferim Pruncului Iisus dragostea şi inima noastră! Ca să-I facem pe plac, să purtăm în rugăciune pe toţi oamenii care din diferite motive se află în jurul corabiei! În rest, bucuraţi-vă, a venit din nou Crăciunul!

Sărbătoarea Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul la Mănăstirea Voroneţ

În calendarul Bisericii Ortodoxe a fost pomenit astăzi, 18 decembrie 2019, Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul. Paraclisul Mănăstirii Voroneţ din judeţul Suceava şi-a serbat cu acest prilej hramul. Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Pimen.

Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul, sfetnic al Sfântului Voievod Ștefan cel Mare și egumen al Mănăstirii Voroneț, a fost serbat astăzi, 18 decembrie 2019, de Biserica Ortodoxă Română. Biserica-paraclis a Mănăstirii Voroneţ din judeţul Suceava şi-a cinstit ocrotitorul, pe Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul. Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Înaltpreasfinția Sa a fost întâmpinat de soborul slujitorilor, de monahii și de pelerini iar apoi s-a închinat la mormântul Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul aflat în Biserica „Sfântul Gheorghe”. Răspunsurile la strană au fost oferite de grupul psaltic al Mănăstirii Voroneţ, dirijat de către stavrofora Gabriela Platon, stareţa aşezării monahale. La acest moment de sărbătoare, alături de stavrofora Irina Pântescu, întâia stareţă a Mănăstirii Voroneţ, au participat stareţe şi monahii din mai multe aşezări monahale din judeţul Suceava. La momentul Chinonicului, monahiile alături de toţi cei prezenţi au interpretat câteva colinde. În cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor veniţi din mai multe părţi ale ţării, IPS Părinte Arhiepiscop Pimen a vorbit despre importanţa rugăciunii monahilor şi a făcut referire la implicarea sihaştrilor de altă dată care se preocupau de bunul mers al ţării. În acelaşi timp, ierarhul a amintit de legătura pe care Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul o avea cu Sfântul Voievod Ştefan cel Mare. La momentul împărtăşirii, numeroşi credincioşi de toate vârstele au primit Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos. În cadrul slujbei s-au înălţat rugăciuni pentru toate binefacerile revărsate de Dumnezeu asupra Mănăstirii Voroneţ în anul ce a trecut. În trapeza aşezământului monastic a fost oficiat după agapa frăţească un Trisaghion pentru ctitori. Amintim că în seara zilei de 17 decembrie, slujba Privegherii a fost oficiată de părintele Mircea Nuţu, consilier emerit şi paroh al Parohiei „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Gura Humorului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Hramul Mănăstirii Voroneţ a fost prilej de bucurie atât pentru obştea monahală, cât şi pentru cei ce au răspuns chemării Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul. Sărbătoarea a adunat împreună inimi unite în rugăciuni de mulţumire, de slavă şi de cerere către Preabunul Dumnezeu, Cel ce a binecuvântat poporul român cu mulţi sfinţi ce ne ocrotesc de veacuri. (Constantin Ciofu)


Tanti Filofteia din Buhalniţa s-a mutat la ceruri

După aproape opt decenii de vieţuire pe acest pământ, tanti Filofteia Papuc din satul Buhalniţa, comuna Hangu, judeţul Neamţ, a plecat la Domnul. Am cunoscut-o la biserica din Parohia Buhalniţa, unde participa cu multă credinţă la sfintele slujbe. Avea chipul blând şi vorba duioasă, iar greutăţile înfruntate de-a lungul vieţii şi boala nu au împiedicat-o să participe la sfintele slujbe şi să aibă grijă, atât cât a fost posibil, de căsuţa în care locuia. Împreună cu fotografii prezenţi la Tabăra „Buhalniţa, legenda de la poalele Ceahlăului, desfăşurată în perioada septembrie 2017-noiembrie 2018, am păşit în casa ei. Chipul bătrânei a fost surprins de fotografi în lumină, iar cântecele şi poeziile pe care ni le-a împărtăşit ne-a dus parcă în vremurile de altă dată, când parcă oamenii erau mai buni, mai harnici, mai milostivi şi mai credincioşi. Am avut bucuria ca în vara anului 2015 să-i iau un interviu pentru un documentar, astfel că tanti Filofteia s-a îmbrăcat în costumul naţional de o frumuseţe rară. Bătrânii care se duc acum la ceruri nu se mai întorc niciodată, dar rămân poveştile lor. Cred că vârstinicii de mâine nu vor avea aceleaşi virtuţi pe care le au cei ce au prins alte vremuri.

Vă ofer mai jos spre vizualizare interviul cu tanti Filoftei şi o galerie de fotografii

Dumnezeu să o ierte!

La mulţi ani române!

Zilele de sărbătoare parcă ne fac să uităm pentru câteva clipe de ceea ce ne dezbină. Din păcate, Ziua României este serbată şi în acest an nu într-un climat de pace şi de armonie între români ci într-o oarecare încordare. Aceasta din cauza unor politicieni care se cred veşnici pe acest pământ şi care parcă urmăresc alte interese decât al celor pe care îi reprezintă. Cu toate aceste nelinişti, cu toţii, de la preşedinte până la cel mai mic, ne urăm „La mulţi ani de Ziua României!”. În această zi mă gândesc la procentul celor care le este ruşine să spună că sunt români, la cei ce îşi urăsc fraţii de acelaşi neam, la cei ce şi-au părăsit foarte uşor ţara, la cei ce au uitat de părinţi, de tradiţii şi mai ales de credinţa ortodoxă, născută odată cu acest popor. Trăim într-o ţară atât de frumoasă şi de bogată, dar cu toate acestea, fiecare zi ni se prezintă ca fiind o calamitate. Numai cifre pesimiste şi prognoze apocaliptice! Fiecare dintre noi este responsabil de tot ceea ce se întâmplă. De ce? Pentru că foarte adesea credem că „adevărul” aparţine unora şi minciuna altora. Unii sunt buni, iar ceilalţi sunt corupţi, hoţi, mincinoşi, s.a. Când cei pe care îi considerăm buni ne vor dezamăgi, va veni revolta, odată cu mustrarea de conştiinţă şi cu lehamitea. Ziua României ar trebui să ne determine pe fiecare dintre noi să ne raportăm la ţara noastră cu responsabilitate în fiecare zi. Deşi suntem aproape 20 de milioane de locuitori, adică o forţă, nu reuşim să ne impunem civilizat, împreună, în faţa a câtorva sute de politicieni, pentru ca ţara aceasta să mergă în direcţia pe care ne-o dorim. La mulţi ani celor ce încă mai sunt români! Sper ca Bunul Dumnezeu să ne ocrotească şi să ne izbăvească de cei ne nu iubesc acest neam sfânt, a cărui libertate şi credinţă s-au dobândit cu sânge! La mulţi ani române!

Obiectivitate în agenda opiniei publice

Am constatat că în foarte multe situaţii agenda opiniei publice a fost şi este invadată de subiecte care nu au avut întotdeauna de a face cu ceea ce ţine de popor. Foarte multe subiecte au fost legate de politică, de alegeri de tot felul, de câştigători şi învinşi. S-a vorbit apoi despre încălcarea Constituţiei şi a drepturilor omului, iar legea a fost interpretată de o parte şi de alta. Desigur unii comentatori s-au exprimat pro şi contra, fiind aduse argumente solide că legea nu este respectată. Cei ce au votat în ultima vreme, indiferent de opţiunea lor, au considerat că puterea de a schimba este în mâinile lor. Îmi aduc aminte în urmă cu ceva ani cum era huiduit din cauza austerităţii un om politic la o manifestaţie organizată în Iaşi. Sincer, mi-a fost milă de personaj. Din nefericire, huiduielile nu au schimbat mare lucru, dar oamenii au dorit să se exprime în acest fel. Oare câţi dintre noi atunci când merg la vot îşi fac timp să analizeze de exemplu câteva statistici. Adică să am motiv să dau votul meu altora pentru că nu şi-au respectat angajamentele, justifincând şi nu fiind influenţat doar de unele evenimente.

De exemplu, o statistică spune că în anul 2016, veniturile totale ale populaţiei, medii lunare pe o gospodărie au fost de 2945 de lei, iar cheltuielile au fost în medie de 2524 lei pe o gospodărie. În trimestrul III din anul 2018, veniturile totale ale populaţiei, medii lunare pe o gospodărie au fost de 4454 lei, iar cheltuielile totale au fost în medie de 3891 lei lunar pe o gospodărie.

Am avut parte în ultimii ani de câteva evenimente care ne-au distras atenţia de la ceea ce îi interesează pe oameni cel mai mult: nivelul de trai. Ori în urma unor evenimente care au generat frustrare, indignare şi revoltă, oamenii au considerat că cei ce au greşit trebuie să plătească. S-a mai gândit cineva la ţara aceasta, la oamenii săraci, la bătrânii singuri, la copiii rămaşi singuri, la cei ce mor din cauza diferitelor boli în spitale, la violenţa domestică, s.a. ? Poate că da! Dar agenda publică ne-a fost mereu ocupată cu multe alte „probleme”, fiind obligaţi ca în anii de după 1990 să ne uităm la filmele difuzate în reluare, chiar dacă unele erau în reluare.

Ca să mă întorc în zona cifrelor, astăzi am aflat că „Ministerul Finanţelor Publice a împrumutat recent 1,051 de milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat tip benchmark cu o maturitate reziduală de 46 de luni, la un randament mediu de 3,92% pe an, potrivit datelor transmise de Banca Naţională a României”.

Avem la putere un guvern care a format o majoritate pentru a fi validat de Parlament. Această majoritate s-a format tot din aleşii poporului, indiferent de partid. Deci, conform legii are legitimitate să dea ordonanţe, să treacă legi prin Parlament, s.a. Ce părere oare are opinia publică despre acest împrumut? Este bine, este rău? Chiar nu mai sunt parale? Cât de credibile sunt explicaţiile pentru a justifica acest împrumut?

Ne lăsăm conduşi şi ne convine asta. Cred că soluţia este să începem să gândim, să cercetăm mai în amănunt ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Lipsa unei atitudini ferme din partea noastră, în raport cu ceea ce se întâmplă în ţară, va face ca politicile să se întoarcă împotriva noastră. E doar o constatare menită să urnească puţin falsa percepţie despre agenda publică.

Invadaţi de boala urii

Comentariile şi opiniile contrare din ultima perioadă au reuşit să-i separe pe români în cel puţin două tabere. Unii sunt pro, alţii sunt contra unui partid. Unii amintesc de anumite fapte sau măsuri luate de un anumit partid, alţii arată cu degetul spre adversar. Toate aceste divergenţe au apărut nu pentru că oamenii o duc rău, ci pentru că în general o duc bine. Este doar o părere şi nu ţin neapărat să fiţi de acord cu ea. Problema mea este că am constatat că atunci când două sau mai multe persoane încearcă să abordeze un subiect legat de starea actuală din ţara noastră se ajunge foarte uşor la urcarea tonului, la jigniri, la certuri şi chiar la ruperea prieteniilor. Am senzaţia că a devenit un fenomen punerea la punct a celuilalt. Doar unul are dreptate, iar celălalt trebuie să tacă pentru că a văzut şi a auzit că unele lucruri s-au petrecut într-un anume fel. Câţi dintre noi se gândesc la rădăcina nemulţumirilor noastre şi la cei ce le promovează. Nu cumva se merge după principiul „divide et impera” (dezbină şi stăpâneşte) şi se doreşte ca unii să fim împotriva altora? Consider că tehnologia, în special telefonul mobil, dar şi televizorul, ne-a acaparat viaţa de zi cu zi. Prin intermediul acestor mijloace suntem ţinuţi în priză cu tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Suntem spectatorii unui film ce se petrece în fiecare zi lângă noi. Şi avem impresia că rolul nostru este foarte important. De fapt am senzaţia că ni se şi induce ideea că noi putem face schimbarea în tot ceea ce se învârte în jurul nostru. Fie că este vorba de o petiţie online, fie că este vorba de un reportaj despre defrişările ilegale sau fie că este vorba de un apel umanitar la care putem oferi un sprijin. Desigur există multe situaţii când împreună oamenii au reuşit să facă lucruri bune.

Marele Dicţionar al Bolilor şi Afecţiunilor defineşte răutatea ca o dorinţă maladivă de ură exprimată prin obiectivul de a face rău, prin cuvinte sau acţiuni. Omul rău vrea să-şi dovedească că este corect şi că are dreptate. Răutatea poate proveni din răni emoţionale grave, din frustrări. Doresc să mă răzbun crezând că astfel obţin un sentiment de uşurare.

În ceea ce priveşte remediul, autorul ne îndeamnă să acceptăm că suferinţa ne aparţine, iar în loc de răzbunare avem posibilitatea să ne ascultăm emoţiile şi să le înţelegem sursa.

În aceeaşi carte, legat de dreptate, ni se spun următoarele: Dacă manifest tot timpul o atitudine care transmite mesajul „eu am dreptate” este cazul să mă întreb: de ce sunt închis faţă de opiniile celorlalţi? De ce anume vreau să mă protejez? Trebuie să conştientizez faptul că cei din jurul meu pot rămâne calmi faţă de mine, pot să păstreze distanţa, să fie atenţi să nu mă izbească şi chiar să creadă că SUNT BOLNAV. Se spune că vârsta la care vrem să avem tot timpul dreptate este la 7 ani. Este posibil ca o parte din mine să fi rămas copil?

Remediul: Acceptând să-i ascult pe ceilalţi, oferindu-mi şansa de a schimba părerile şi de a-i lăsa şi pe ceilalţi să îşi exprime propriile păreri, îmi amplific nivelul de iubire, de deschidere, de libertate prin respectul reciproc şi comunicare.

Cele scrise mai sus le văd zi de zi de ceva vreme încoace. Puţini se gândesc la pericolul în care se află şi pe care îl propagă conştient sau inconştient. Suntem invadaţi de boala urii, iar asta nu poate să ne facă bine. Priviţi cu atenţie şi analizaţi oamenii din jur! Nu ca să-i judecaţi, ci ca să nu cădeţi în plasa acestei boli.

Pentru că într-un articol anterior am amintit de psihiatrul americam Scott Peck, închei printr-o idee din cartea sa „Psihologia minciunii”: „Răul este real şi obiectiv, dar înţelegerea lui vine din credinţă, nu din ştiinţă”.

Poporul înşelat, părtaş la răul unui conducător

Alegerile pentru ocuparea postului atât de râvnit de şef al statului s-au încheiat, iar un procent destul de semnificativ de alegători poate răsufla uşurat că s-a votat candidatul care a „făcut” ce a promis sau care „va face” ce a spus oamenilor. În acelaşi timp, unii au spus că au ales „răul cel mai mic”, care, în procente, poate fi canditatul care a obţinut 65% sau cel care a luat doar 35%. Şi unii şi alţii s-au gândit că răul cel mai mic trebuie să fie preşedinte, iar răul cel mai mare trebuie învins. Aşadar, campania a fost presărată de multe rele ce s-au propagat cu mult succes în popor. Dezbaterea atât de insistent cerută de Viorica Dăncilă s-a mutat în popor, astfel că oamenii de la cel mai mic până la cel mai în vârstă au început să discute politică. Ar fi interesant să ne uităm pe tabloul mijloacelor de informare şi să facem o constatare şi apoi un calcul. În primul rând să constatăm câte posturi de televiziune şi de radio, câte site-uri şi câte publicaţii v-au lăsat impresia că sunt obiective. Apoi să număraţi câte instituţii media au sprijinit făţiş fiecare candidat în parte.

Mă întorc la cuvântul „rău” de care am amintit mai sus. Răul a fost principala armă folosită în campania ce tocmai s-a încheiat. Confruntarea dintre cei doi candidaţi a fost mimată doar pentru simplu fapt că arma răului a fost mai puternică decât o dezbatere firească. Iohannis a fost una din cele mai pesimiste apariţii rigide şi înfiorătoare în cei cinci ani de mandat, jucând foarte bine rolul personajului negativ care are puterea să salveze poporul şi să facă ordine în domeniile cheie. Viorica Dăncilă a fost pregătită să intre în ring pentru a-l mustra pe Iohannis pentru binele pe care ar fi putut să-l facă şi nu l-a făcut. Electoratul nu a ţinut cont de laşitatea lui Iohannis, pentru că imaginea fostului premier era etichetată din vremea când primea discursurile redactate cu greşeli de exprimare. Deci fostul premier, în timpul căruia România a deţinut preşedinţia la Consiliul Uniunii Europene, oricâte lucruri bune ar fi realizat, nu ar fi fost suficiente pentru a i se şterge etichetele celei mai mari majorităţi a presei, propagate în popor. Poate fiecare dintre noi să-şi pună întrebarea: Este cu adevărat Viorica Dăncilă un om rău? Dar Iohannis?

În cele ce urmează, vă propun spre lectură câteva fragmente din cartea „Psihologia minciunii – speranţa de a vindeca răul uman”, de Scott Peck, care face referire la răul uman care bântuie, din punctul meu de vedere, „România normală” pe care ne-a promis-o Iohannis prin distrugerea PSD-ului.

Răul a fost definit dintotdeuna cel mai simplu ca fiind utilizarea puterii politice pentru a-i distruce pe ceilalţi în scopul apărării sau al păstrării integrităţii sinelui bolnav al cuiva. Minciuna este atât o cauză, cât şi o manifestare a răului. Într-o anumită măsură, pe cei răi îi cunoaştem prin minciunile lor. Mulţi teologi au spus că răul este consecinţa inevitabilă a voinţei libere, preţul pe care trebuie să-l plătim pentru puterea umană singulară de a alege. Deoarece avem puterea de a alege, suntem liberi să facem o alegere înţeleaptă sau prostească, bună sau rea, să alegem răul sau binele. Deoarece avem această libertate enormă – aproape incredibilă -, nu e de mirare că abuzăm atât de des de ea, iar comportamentul uman pare atât de frecvent anormal în comparaţie cu al animalelor „inferioare”. În visurile mele, copiii vor fi învăţaţi că lenea şi narcisismul stau la rădăcina întregului rău uman şi vor afla de ce se întâmplă astfel. Ei vor învăţa că fiecare individ este de o imporatnţă sacră. Vor ajunge să afle faptul că tendinţa naturală a fiecărui individ din grup este de a încredinţa propria judecată etică liderului şi că trebuie să ne opunem acestei tendinţe. În cele din urmă, ei vor înţelege că responsabilitatea fiecărui individ este de a se examina continuu pe sine în privinţa lenei şi a narcisismului şi de a se purifica pe el însuşi. Vor face acest lucru ştiind că o astfel de purificare personală este necesară nu doar pentru salvarea propriilor suflete, ci şi pentru salvarea lumii în care trăiesc”.

În cele ce urmează, am extras din aceeaşi carte câteva idei dintr-un capitol care face referire la intervenţia „Americii” asupra unui cătun din Vietnam din 16 martie 1968.

De exemplu, un preşedinte nu doreşte ca oamenii să ştie şi să înţeleagă în întregime ceea ce face în numele lor. El ştie că ceea ce face poate fi inacceptabil pentru oameni. Înşelarea electoratului nu numai că este rea în sine dar reprezintă dovada faptului că un preşedinte este conştient de răul acţiunilor sale, astfel că se va simţi obligat să le muşamalizeze. Este o greşeală şi un raţionament potenţial rău din partea noastră să aruncăm toată vina pe administraţia unui preşedinte în cazul în care acesta îşi dezamăgeşte electoratul. Trebuie să ne întrebăm de ce înşelăciunea unui preşedinte s-a bucurat de succes. Nu toată lumea se lasă înşelată. De foarte multe ori o mică minoritate îşi dă seama că suntem traşi pe sfoară. Ne putem întreba de ce oare cei mai mulţi nu se mânie şi nu devin suspicioşi? Aceasta deoarece ne confruntăm cu prea umana lene şi cu narcisismul. Cu toţii avem vieţile noastre. Cei mai mulţi membri ai unui grup sunt mulţumiţi atunci când conducerea este exercitată doar de câţiva, noi ca cetăţeni, suntem mulţumiţi să lăsăm guvernul să-şi facă treaba. Trăim cu siguranţa că guvernul trebuie să ştie ce face, în fond sunt reprezentanţii poporului. Lăsându-ne înşelaţi şi cu multă uşurinţă, ca popor, participăm la răul pe care îl poate provoca un conducător. Răul – anii de minciună şi de manipulare – poate fi direct responsabil de întreaga atmosferă de minciună, de manipulare şi de rău.

România scufundată în scrutinul prezindenţialelor

În ziua istorică de 24 noiembrie 2019, când milioane de români au votat aşa-zisa „schimbare”, care de fapt a fost continuarea mandatului actualului preşedinte, apare informaţia că o navă cu mai bine de zece mii de oi se scufundă în Portul Midia. Câţi dintre noi a mai avut timp să stea câteva clipe şi să se gândească la agonia bietelor animale. Poate că dacă erau zece mii de câini sau de pisici de rasă care urmau să plece din ţară probabil ar fi ieşi oamenii în stradă să aprindă lumânări şi să protesteze împotriva PSD-ului. Mi-a trecut prin minte o comparaţie, poate un pic cinică. Am comparat nava maritimă burduşită cu oi cu rezultatul scrutinului din 24 noiembrie, când oamenii au ieşit la vot pentru o „Românie normală” sau pentru candidata care a avut ca slogan „Luptăm pentru fiecare român”. Desigur, românii nu au fost indiferenţi faţă de acest scrutin, ieşind să voteze un candidat ca să nu iasă contracanditatul, alţii au fost convinşi că acordă votul cui trebuie, iar restul categoriilor se împart în procente identice cu primul tur de scrutin.

Întorcându-mă la oile noastre, îi pot asemăna pe cei 65 % dintre votanţii actualului şi viitorului preşedinte Iohannis cu bietele animale, care, în proporţie de 99 % au pierit înnecate. De ce? Pentru că am constatat că foarte multe „oi” din barca actualului şi viitorului preşedinte, nu au avut argumente pentru votul de duminică. Au mers la vot pentru a se răzbuna împotriva crimei de la Colectiv, împotriva protestelor din 10 august 2018, împotriva „proastei” intrată ca prin minune în turul al doilea al prezindenţialelor, împotriva comuniştilor sau a minerilor, s.a. Sunt mai mult ca sigur că cei 65 % nu au citit un rând din programul lui Iohannis din 2014 şi nici din cel al anului 2019. Cel mai probabil au fost suficiente emisiunile televizate, internetul şi curentele împotriva PSD-ului (dictate cu foarte mult talent de preşedinte). Cu toate acestea, au ieşit la vot ca să scape odată pentru totdeauna ţara de hoţi şi să nu o lase pe mâna unei „analfabete”.

Aşadar, până la ora actuală, din ştirile de pe internet aflăm că nava din Midia a rămas înclinată, iar oile plutesc fiind un pericol. Şi mai aflăm că Ministrul Agriculturii nu este de găsit. Păi dacă era PSD în loc de PNL ar fi fost scandal mare. Cum scandal mare ar fi fost tot împotriva PSD în cazul dezinsecţiilor de la Timişoara. Cei 65% dintre votanţii lui Iohannis se află în nava PNL-ului care a dat o serie de semne că încărcătura e prea mare şi că se poate înclina şi apoi scufunda. Aici mă refer la bâlbâielile semnalate de diferiţi jurnalişti şi oameni politici care au căutat să liniştească apele în urma declaraţiilor grave ale actualilor guvernanţi care au dus la creşterea euro. În acelaşi timp, sunt sigur că cei 65 %, care formează o majoritate solidă, nu-şi vor schimba opţiunea de vot peste un an, la parlamentare, zicând că nu e bine cu PNL şi cu USR. De asemenea, sper ca peste cinci ani să nu regrete că au urcat într-o barcă care a început să se scufunde. Un proverb spune că „oaia fără stăpân o mănâncă lupul”. Cred că nu orice stăpân poate avea grijă de oaie şi mă gândesc aici la versetele din Biblie care spun: „Păstorul cel bun îşi pune sufletul pentru oile sale. Iar cel plătit şi cel care nu este păstor, şi ale cărui oi nu sunt ale lui, vede lupul venind şi lasă oile şi fuge; şi lupul le răpeşte şi le risipeşte. Dar cel plătit fuge, pentru că este plătit şi nu are grijă de oi”. Cred că aceasta ar fi putut fi întrebarea înainte de alegeri: „Care dintre candidaţi s-ar încadra cel mai bine în categoria păstorului cel bun?”

Liturghie arhierească la hramul Bisericii „Sfântul Nectarie” din Iaşi

Biserica „Sfântul Ierarh Nectarie” din Iaşi a îmbrăcat astăzi, 9 noiembrie 2019, straie de sărbătoare. Sfânta Liturghie a fost oficiată de către PS Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. La final a avut loc o procesiune cu racla în care se află un fragment din moaştele Sfântului Ierarh Nectarie.

Peste două mii de pelerini au participat astăzi la hramul Bisericii „Sfântul Ierarh Nectarie” situată în cartierul Alexandru cel Bun din Iaşi. Sfânta Liturghie din locaşul de închinăciune ce adăposteşte un fragment din moaştele Vindecătorului de cancer a fost săvârşită de de către Preasfinţitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud. Alături de Preasfinţia Sa a mai slujit un sobor de preoţi şi diaconi. Ierarhul a fost întâmpinat la orele dimineţii în faţa bisericii, iar apoi a slujit Sfânta Liturghie. După citirea Sfintei Evanghelii, PS Părinte Veniamin a adresat un cuvânt de învăţătură în care a făcut referire la viaţa Sfântului Ierarh Nectarie. La momentul împărtăşirii, numeroşi credincioşi de toate vârstele au primit Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos. Oamenii veniţi în număr mare la sfintele slujbe au mărturisit că au evlavie la Sfântul Ierarh Nectarie, deoarece a săvârşit foarte multe minuni. În acelaşi timp, foarte mulţi părinţi ai căror copii poartă numele Sfântului Nectarie au venit în biserica ieşeană ce a îmbrăcat straie de sărbătoare.

Rugăciune de mulţumire pentru binefacerile primite”

PS Veniamin a mulţumit la final Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, pentru că i-a oferit prilejul de a sluji în Biserica „Sfântul Nectarie” din Iaşi. Episcopul Basarabiei de Sud a oferit parohiei o icoană cu Sfântul Ierarh Dionisie, alături de viaţa şi acatistul acestuia. Ierarhul a apreciat activitatea pastoral-misionară a părintelui paroh Petrică Lehaci, felicitând Corul „Sfântul Nectarie” şi Grupul psaltic „Nektarios” care oferă răspunsurile în cadrul slujbelor locaşului de închinăciune. Părintele paroh Petrică Lehaci şi-a exprimat recunoştinţa faţă de Preasfinţitul Părinte Veniamin pentru că a slujit Sfânta Liturghie şi a iniţiat o colectă pentru activitatea misionară a Episcopiei Basarabiei de Sud. Programul liturgic s-a încheiat cu o rugăciune de mulţumire pentru binefacerile primite şi cu Parastasul pentru ctitorii sfântului locaş. În dangătul clopotelor şi al cântărilor religioase, racla cu un fragment din moaştele Sfântului Nectarie a fost purtată în procesiune. Pe parcursul celor trei opriri din jurul sfântului locaş s-au rostit ectenii.

Vecernia unită cu Litia în ajunul hramului

În seara zilei de 8 noiembrie, în Biserica „Sfântul Nectarie” s-a oficiat slujba Vecerniei unită cu Litia de către părintele Marian Timofte, vicar administrativ al Eparhiei Iaşilor. Din soborul slujitorilor a făcut parte şi părintele Toma Gradinaciuc, protopop al Protopopiatului Iaşi 1. Credincioşii veniţi în număr mare la slujba dedicată hramului sfântului locaş au primit la final litie şi un pachet cu alimente. După cuvântul de învăţătură al părintelui vicar Marian Timofte, preotul paroh Petrică Lehaci a îndemnat credincioşii să fie alături de lucrarea misionară din Episcopia Basarabiei de Sud.

Parohia „Sfântul Ierarh Nectarie“ din Iaşi – istoric

Parohia „Sfântul Ierarh Nectarie“ din Iaşi fost înfiinţată pe 1 septembrie 1995, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Locul de biserică a fost sfinţit pe data de 9 septembrie 1995. Locaşul de închinare a primit hramurile Naşterea Maicii Domnului, Sfântul Proroc Ilie şi Sfântul Nectarie. În anul 2000, s-a săpat fundaţia bisericii urmând ca în anul 2006 sa fie sfinţit altarul. Pe 15 octombrie 2006, biserica a primit o părticică din moaştele Sfântului Nectarie. Racla a fost adusă la Iaşi de către Înaltpreasfinţitul Părinte Efrem, Mitropolit de Ydra, Spetses şi Eghina (Grecia) şi de către Maica Teodosia, stareţa Mănăstirii „Sfânta Treime“ din Insula Eghina. Biserica este contruită în stil ştefanian, având următoarele dimensiuni: 55 metri lungime, 55 metri înălţime şi 23 metri lăţime (la abside). Pictura bisericii a fost începută în anul 2010 şi a fost realizată în stil bizantin de pictorul Vasile Gheorghiţă, împreună cu echipa sa. Din anul 2008, lucrarea pastoral-administrativă şi misionară se desfăşoară cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Toate lucrările la sfântul locaş au fost atent supravegheate de Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. De la înfiinţarea parohiei (1995) şi până în prezent, Parohia „Sfântul Nectarie“ este păstorită de pr. dr. Petrică Lehaci. (Constantin Ciofu)

Procesiune închinată sfinților la Mănăstirea Nechit

Mănăstirea Nechit din comuna Borleşti, județul Neamț, a marcat sărbătoarea Sfinţilor Slăviţilor Mucenici Zenovie şi Zenovia, sora lui, printr-un pelerinaj impresionant. Raclele ce adăpostesc fragmente din moaştele mai multor sfinţi ai Bisericii Ortodoxe au fost purtate marţi, 29 octombrie 2019, în procesiune. Aceasta a avut loc după o rânduială special alcătuită după oficierea slujbei de priveghere, oficiată în altarul de vară al aşezării monahale. Oamenii veniţi din mai multe zone ale ţării au înfruntat ploaia şi vremea mohorâtă.

Peste 2000 de pelerini din mai multe părţi ale ţării s-au rugat în împreună la Mănăstirea Nechit din judeţul Neamţ cu prilejul hramului paraclisului Sfinţilor Slăviţilor Mucenici Zenovie şi Zenovia, sora lui. Oamenii au participat în seara zilei de marţi, 29 octombrie 2019, la slujba Privegherii, oficiată în altarul de vară al aşezării monahale de către un sobor de preoţi şi diaconi. Apoi s-a mers în procesiune spre Biserica „Schimbarea la Faţă”, în interiorul căreia se află paraclisul Sfinţilor Zenovie şi Zenovia. Aici a început slujba special alcătuită închinată sfinţilor ale căror sfinte moaşte se află în patrimoniul Mănăstirii Nechit. Manifestarea religioasă s-a bucurat de prezenţa autorităţilor centrale şi locale care au dorit să-şi manifeste astfel evlavia faţă de sfinţi. Împreună cu oamenii s-au rugat Emilia Arcan, senator de Neamţ în Parlamentul României, Vasile Puică, primarul comunei Borleşti, precum şi numeroase personalităţi ale vieţii publice. În dangătul clopotelor şi al toacei, pe aleea presărată cu lumânări aprinse, raclele au fost purtate în cadrul procesiunii de fiii duhovniceşti ai Mănăstirii Nechit. Pe parcurs, s-au citit şapte pericope evanghelice şi ectenii. De asemenea, s-au intonat cântări de la slujba de Înviere şi tropare închinate sfinţilor. Procesiunea s-a încheiat în faţa troiţei din incinta mănăstirii cu un cuvânt de folos duhovnicesc rostit de arhimandritul Zenovie Grigore, stareţul Mănăstirii Nechit. Cei prezenţi au sărutat apoi sfintele moaşte, iar apoi au fost invitaţi la o agapă frăţească. În ziua cinstirii Sfinţilor Zenovie şi Zenovia, slujba Acatistului a fost urmată de Sfânta Liturghie şi de un Te Deum pentru binefacerile revărsate de Dumnezeu asupra obştii Mănăstirii Nechit. Părintele stareţ Zenovie Grigore a mulţumit tuturor celor ce s-au rugat la acest ceas de sărbătoare, îndemnându-i să iubească în continuare Biserica lui Hristos şi rugăciunea care aduce mult folos sufletului. În acelaşi timp, stareţul Mănăstirii Nechit a apreciat prezenţa la sfintele slujbe dedicate hramului Paraclisului „Sfinţii Zenovie şi Zenovia” a senatoarei Emilia Arcan şi a primarului Vasile Puică. La mormântul arhimandritului Zenovie Ghidescu, ctitorul aşezământului monastic, situat în apropierea bisericii, s-a săvârşit un Trisaghion. Toţi cei prezenţi au participat la o agapă frăţească oferită prin osteneala obştii şi a fiilor duhovniceşti ai aşezării monahale.